Actualitatea ambasadei

Premiera filmului "Bacalaureat" la Ljubljana

Miercuri, 11 ianuarie, Ljubljana a găzduit premiera filmului "Bacalaureat" ("Matura", în limba slovenă), scris şi regizat de Cristian Mungiu, lungmetraj premiat în 2016 la Cannes şi la Palić (pentru regie) şi la Chicago (pentru scenariu și cel mai bun actor, Adrian Titieni).

Evenimentul s-a desfăşurat la Kinodvor, în eleganta clădire construită în 1923, care îşi păstrează cu conștiinciozitate destinaţia iniţială de mai bine de nouă decenii.

După introducerea doamnei Nina Peče Grilc, directorul Centrului cultural, cei peste 100 de spectatori, majoritatea cineaşti şi studenţi la Teatru şi Film, au urmărit spectacolul de pe ecran:

"Bacalaureat", cunoscut în perioada de pregătire sub numele de "Fotografii de familie", este povestea unui doctor dintr-un oraș de provincie; el trebuie să decidă care e cea mai bună cale de urmat pentru copilul lui în contextul societății românești de astăzi.

Din păcate, Cristian Mungiu nu a putut fi prezent la spectacol din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Însă gazdele l-au "adus" pe renumitul regizor în sala de proiecţie, chiar pe marele ecran, prin intermediul Skype:

În înregistrarea organizatorilor, dialogul cu Cristian Mungiu începe la minutul 2:17, avându-l ca moderator pe Koen Van Daele, directorul adjunct al Centrului Kinodvor.

 

********************UPDATE:********************

Tina Bernik de la cotidianul Dnevnik a publicat, pe 17 ianuarie 2017, un interviu cu Cristian Mungiu:

Tina Bernik: Ce îi interesează cel mai mult pe spectatori după ce văd filmul?

Cristian Mungiu: Uneori întreabă dacă este vorba despre o poveste specifică sau despre o temă generală, ceea ce mi se pare esențial. Cred ca în film poți vorbi despre o chestiune specifică. Pe de altă parte, prin tema aleasă poți să spui ceva mai mult. Este vorba despre o poveste locală, dar în ea se pot recunoaște toți oamenii. Am vrut să spun povestea unui om care ia decizii proaste, dar care are intenții bune, cum are majoritatea părinților. Eu însumi sunt tată și uneori mă aud zicând aceleași lucruri pe care mi le spuneau și părinții, chiar dacă fără efectul scontat. Dacă ai ajuns în viață la un punct când îți dai seama că nu mai poți face mari schimbări, atunci te îndrepți spre copiii tăi sperând ca experiențele tale să îi ajute să evite greșelile tale. Aceasta a fost punctul meu de plecare.

T.B: O vreme ați lucrat ca profesor. Ce experiențe ați avut?

C.M: Am lucrat puțin timp ca profesor. Mai întâi, la 25 ani, am predat la un liceu sanitar. Aveam elevi de 18 ani, așa că erau mari, dar am predat și unor elevi de 14 ani, la o școală mai slabă, de la marginea orașului, unde a fost foarte greu. Profesorii îi manipulau foarte mult pe copii. Îi băteau, îi nedreptățeau și erau incorecți la note. Eu trebuia să îi învăț engleza, însă problema ei nici în română nu vorbeau sau scriau corect. Prin urmare, cel mai important era să îi țin în clasă pentru acele 50 minute. În filmul acesta am folosit multe lucruri pe care le-am citit în ultimii ani în ziare, am combinat trei sau patru povești care vorbeau despre lucrurile pe care am dorit să le prezint: învățământ, relațiile dintre diferite generații, corupția din societate. (...)

CLIC AICI pentru continuare

 

 

Vot în străinătate

08.08.2019

​ ! Înregistrarea on-line a alegătorilor care doresc să voteze la alegerile prezidențiale din 2019 prin…

BIG SEE 2019: Eat & Drink Design

18.10.2019

Joi, 17 octombrie a.c., echipa ambasadei a participat la cea de-a 12-a ediție a Eat & Drink Design (http://bigsee.eu/),…

Români din Slovenia la Radio România Internațional

09.10.2019

Duplex, Radio România Internațional: Sâmbătă, 5 octombrie 2019, Rareș Cristea (RRI) a intervievat trei români de succes…

Designeri români premiați la BIG SEE 2019

08.10.2019

Marți, 8 octombrie a.c., ambasadorul Anton Niculescu a participat la ceremonia de premiere a expozanților de la cea de-a 12-a…