Actualitatea ambasadei

Lansarea Președinției croate a Consiliului UE

Miercuri, 16 ianuarie, ambasadorul Anton Niculescu a participat la evenimentul organizat de E.S. Boris Grigić, ambasadorul Croației în Republica Slovenia, cu ocazia preluării președinției Consiliului UE de Croația. 

La evenimentul găzduit de Primăria Ljubljana au participat edilul urbei, Zoran Janković, și șeful Reprezentanței Comisiei Europene în Slovenia, Zoran Stančič, alături de șefii misiunilor diplomatice și reprezentanți ai ambasadelor din statele membre U.E. acreditați în R. Slovenia.


De la balconul Primăriei atârnă o cravată roșie uriașă, marcând preluarea președinției Consiliului UE de către țara ce-și revendică paternitatea acestui accesoriu vestimentar, așa cum pot constata vizitatorii Primăriei în cadrul expoziției „Povestea cravatei”, deschisă în Atriumul impozantei clădiri până pe 22 ianuarie 2020.

 

Președinția Consiliului se asigură, prin rotație, la fiecare 6 luni, de statele membre UE. Președinția croată (https://eu2020.hr/) este exercitată sub mottoul său: „O Europă puternică într-o lume a provocărilor”, urmărind patru priorități, și anume: 1) Europa care se dezvoltă, 2) unește, 3) protejează și 4) e influentă.

 

Handbal feminin: SCM Râmnicu Vâlcea la Ljubljana

18.02.2020

Sâmbătă, 22 februarie a.c., începând cu ora 19:00, la Kodeljevo Hall din Ljubljana va avea loc meciul retur din grupele…

Mărţişor 2020 la Ljubljana

13.02.2020

Joi, 5 martie a.c., în cadrul generos oferit de sărbătoarea Mărțișorului, organizăm o seară românească cu sprijinul …

Semnal editorial: Petre Barbu, Velika zabava (Marea petrecere)

10.02.2020

Prestigioasa editură Mladinska knjiga din Ljubljana (https://www.mladinska.com/) a publicat recent romanul „Velika zabava”…

Întâlnirea anuală CEF 2020

04.02.2020

Marți, 4 februarie 2020, ambasadorul Anton Niculescu și consilierul economic Marius Cristea au participat la întâlnirea…