Actualitatea ambasadei

Seară românească la Facultatea de Litere din Ljubljana

Luni, 13 ianuarie 2020, cu prilejul Zilei limbilor romanice (Dan romanske jezike), ambasadorul Anton Niculescu și traducătoarea Paula Braga Šimenc au participat la „Seara românească” organizată de dr. Ioana Jieanu și Lectoratul de Limbă, Literatură, Cultură și Civilizație Românească din cadrul Facultății de Litere și Filosofie, în colaborare cu Universitatea Ljubljana și Institutul Limbii Române.

 

Cu această ocazie, prof. dr. doc. Agata Šega a susținut o prelegere despre poziționarea și individualitatea limbii române în cadrul generos al limbilor romanice, dr. Lidija Dimkovska a prezentat o scurtă istorie a literaturii română, punctată prin traducerile în limbile slovenă și macedoneană atât a lucrărilor unor autori clasici: Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Tristan Tzara, Emil Cioran, Nichita Stănescu, cât și ale scriitorilor contemporani: Ana Blandiana, Ioana Pârvulescu, Nora Iuga, Liliana Corobca, Bogdan Suceavă, Dan Coman, Octavian Soviany, Mircea Cărtărescu. În deschiderea serii literare, lector univ. dr. Ioana Jieanu a susținut un scurt curs vesel: 5 minute de limba română.

Evenimentul s-a încheiat cu vizionarea filmului documentar „România neîmblânzită” (2018, regia Tom Barton-Humphreys, naratori Mark Strong și Victor Rebengiuc) și o degustare de prăjituri și vinuri românești.

Handbal feminin: SCM Râmnicu Vâlcea la Ljubljana

18.02.2020

Sâmbătă, 22 februarie a.c., începând cu ora 19:00, la Kodeljevo Hall din Ljubljana va avea loc meciul retur din grupele…

Mărţişor 2020 la Ljubljana

13.02.2020

Joi, 5 martie a.c., în cadrul generos oferit de sărbătoarea Mărțișorului, organizăm o seară românească cu sprijinul …

Semnal editorial: Petre Barbu, Velika zabava (Marea petrecere)

10.02.2020

Prestigioasa editură Mladinska knjiga din Ljubljana (https://www.mladinska.com/) a publicat recent romanul „Velika zabava”…

Întâlnirea anuală CEF 2020

04.02.2020

Marți, 4 februarie 2020, ambasadorul Anton Niculescu și consilierul economic Marius Cristea au participat la întâlnirea…