Prima pagină

ALEGERI PENTRU PARLAMENTUL ROMÂNIEI 2016 - Votul prin corespondență

Înregistrarea cetățenilor români cu drept de vot care doresc să voteze prin corespondență la alegerile pentru Parlamentul României din anul 2016, se desfășoară în conformitate cu prevederile Legii nr. 288/2015 privind votul prin corespondență (art. 4 și următoarele).
Cetățeanul român cu drept de vot cu domiciliul sau reședința în Republica Slovenia, care dorește să își exercite dreptul de vot prin corespondență la alegerile generale pentru Senat şi Camera Deputaților, trebuie să se înscrie în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul prin corespondență. Pentru aceasta este necesar fie să depună personal, fie să transmită prin poștă la Ambasada României în Republica Slovenia următoarele:
    - cerere scrisă, datată şi semnată;
    - copia pașaportului cu menționarea statului de domiciliu, în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, respectiv o copie a actului de identitate şi o copie a documentului care dovedește dreptul de ședere, eliberat de autoritățile slovene – exemple: permis de ședere sub formă de carnet, permis de ședere permanentă sub formă de card, permis de ședere temporară sub formă de card, permis de ședere sub formă de viză, certificat de înregistrare a cetățeanului UE, adeverință de domiciliu.
Modelul cererii este stabilit prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente și conține următoarele elemente obligatorii:
    1. numele şi prenumele, precum şi numele anterior căsătoriei;
    2. codul numeric personal;
    3. toate elementele de identificare a adresei de domiciliu sau reședință, după caz;
    4. codul poștal al adresei de domiciliu sau reședință, după caz;
    5. adresa de e-mail;
    6. data;
    7. semnătura olografă a solicitantului.

Perioada de înscriere în Registrul electoral al alegătorului cu opțiunea pentru votul prin corespondență la alegerile generale pentru Senat şi Camera Deputaților începe cu data de 1 aprilie 2016 şi până la data expirării a 48 de ore de la data începerii perioadei electorale.
Pentru mai multe informații despre votul în străinătate consultați Ghidul alegatorului român din străinătate

Vot în străinătate

08.08.2019

​ ! Înregistrarea on-line a alegătorilor care doresc să voteze la alegerile prezidențiale din 2019 prin…

BIG SEE 2019: Eat & Drink Design

18.10.2019

Joi, 17 octombrie a.c., echipa ambasadei a participat la cea de-a 12-a ediție a Eat & Drink Design (http://bigsee.eu/),…

Români din Slovenia la Radio România Internațional

09.10.2019

Duplex, Radio România Internațional: Sâmbătă, 5 octombrie 2019, Rareș Cristea (RRI) a intervievat trei români de succes…

Designeri români premiați la BIG SEE 2019

08.10.2019

Marți, 8 octombrie a.c., ambasadorul Anton Niculescu a participat la ceremonia de premiere a expozanților de la cea de-a 12-a…